Cei care locuiesc in Drumul Taberei stiu, probabil, ce rau e sa n-ai prea multe optiuni de iesit cu prietenii la un suc si-o masa buna. Pe partea de bucla dintre Auchan Drumul Taberei si Mega Image sunt trei restaurante mari si late. Mananci o data, merge si a doua oara, dar pana la urma te saturi de aceleasi meniuri si de aglomeratia de pe terase din serile calde de vara.
Acum doua saptamani, am descoperit un nou loc de luat masa cu prietenii. Se numeste Bistro Cafe Zodiac si probabil ai trecut pe langa el de o suta de ori, asa cum am facut si eu cand mergeam la Auchan, la cumparaturi. Am facut aceasta descoperire cu ocazia lansarii noului meniu de vara al Bistro Cafe Zodiac, la care am avut placerea sa particip. Am petrecut o dupa amiaza frumoasa, impreuna cu alti bloggeri si jurnalisti, veselia si voia buna fiind la ordinea zilei. Cred ca voi mai veni aici sa lucrez, mai ales ca mi-am luat un laptop nou cu baterie care tine aproape o zi intreaga.
Ce cuprinde noul meniu al Bistro Cafe Zodiac
Am degustat salata cu piept de rata, salata cu legume de sezon, paste cu creveti, tartar de somon, pui gorgonzola si burgeri Zodiac. Vorba vine „am degustat” – de fapt am mancat in toata regula. Tartarul de somon e genial. Imi ploua in gura acum, cand scriu. Si puiul mi-a mers drept la suflet (iar cartofii gratinati care il insotesc sunt cei mai buni pe care i-am mancat). Si pastele cu creveti sunt delicioase. Totul e bun si proaspat, iar prezentarea nu e nici ea mai prejos. E mancare de restaurant „de fite”, la preturi de cartier.
Cum ne-am distrat la Bistro Cafe Zodiac
Nadia Oprița si Alin Sandulescu, cei doi parteneri ce detin Cafe Zodiac, ne-au povestit despre planurile lor de a face din bistroul situat pe Strada Brasov o destinatie pentru amatorii de bucatarie citadina. In cadrul evenimentului de lansare, am avut ocazia sa aflam despre noile amestecuri pentru smoothie, Green Drink, ale firmei Eisberg. Daca vreti sa stiti, eu mi-am facut salata dintr-un pachet Green Drink, cateva rosii si un castravete. A fost foarte buna, dar data viitoare las lenea deoparte si imi fac smoothie.
Eisberg si Henner Electrocasnice au fost sponsorii unui concurs in care ne-am intrecut in prepararea de salate si smoothie-uri pe baza de amestecuri Eisberg si fructe si legume proaspete. Eu am participat la concursul de salate. Mi-a placut ce-a iesit. Am si mancat mare parte din salata mea, dupa concurs. Premile au mers la Adriana Popescu, Gabriela Dumba, Camelia Andrășescu și Laura Bogaciu.
Daca sunteti in Drumul Taberei si vi se face foame, nu ezitati – cautati o masa libera la Bistro Cafe Zodiac si incercati macar tartarul de somon, daca nu si vreo doi burgeri. Daca va numarati printre prietenii mei, va invit la masa (dupa ce vin din vacanta, desigur)!