Retetele clasice de quiche prevad sa se foloseasca aluat pentru crusta. Aluatul se poate face in casa, dar exista si in magazine, pentru cei care n-au timp sau nu stiu cum sa-l faca. Tot pentru voi, cei care nu vreti sa faceti aluat, am astazi o propunere delicioasa: sa-l inlocuiti cu cartofi. Mie mi-a reusit crusta de cartofi inca de la prima incercare, asa ca v-o recomand cu caldura. Reteta de quiche de mai jos are umplutura ce ciuperci, ardei gras rosu, ceapa rosie, marar si branza. Voi o puteti prepara cu ce alte legume doriti. Daca vreti o reteta vegana, inlocuiti branza cu tofu. Nu stiu ce-o sa faceti cu ouale, dar cred ca le puteti elimina pur si simplu.

Primul pas: prepararea crustei de cartofi pentru quiche

Aveti nevoie de doua cepe…

Two peeled onions

Doua cepe curatate – nu intrebati de ce n-au aceeasi culoare

si aproximativ 6 cartofi de marime medie.

Peeled potatoes

Cartofi curatati

Curatati cepele si apoi dati-le pe razatoare. Asta e partea in care veti incepe sa plangeti. Faceti o pauza, spalati-va cu grija la ochi, mai razuiti, mai plangeti, mai spalati-va… cu toata jalea si lacrimarea, aceasta operatie n-ar trebui sa va ia mai mult de 5-6 minute.

Grating onions

Dau ceapa pe razatoare si plang… dar am sa mananc.

Curatati cartofii si dati-i pe razatoare. Eu i-am dat pe partea cu gauri mai mari, dar daca vreti o crusta mai fina, ii puteti razui pe partea cu gaurele mici.

Grating potatoes

Rad cartofii, de data aceasta fara sa plang

Incingeti cuptorul la 200 grade C.

Stoarceti bine ceapa si cartofii razuiti, apoi puneti totul intr-un bol si amestecati bine.

Mix grated potatoes and onions

Amestecarea cartofilor cu ceapa

Folositi cu incredere ambele maini, ca sa amestecati temeinic. Eu aveam si aparatul foto de tinut, pentru ca ratacisem trepiedul.

Adaugati o jumatate de lingurita de sare, putin piper macinat si doua linguri de faina alba de grau. Puteti folosi faina integrala, daca vi se pare o optiune mai sanatoasa. Eu am mai pus si o lingurita de cimbru uscat si maruntit. Voi puteti pune ce condimente va plac mai mult. Eu vad bucataria ca pe un experiment continuu. Imi place sa variez retetele, sa incerc diverse condimente, iar apoi sa raman la reteta cea mai reusita. E de la sine inteles ca nu-mi mai aduc aminte care a fost cea mai reusita versiune, dar inca nu s-a plans nimeni. Probabil ca toate sunt gustoase (sau prietenii mei sunt prea draguti).

Grated potatoes - onions - flour mix

Cartofi, ceapa si faina – crusta de quiche in lucru

Ungeti cu ulei un vas termorezistent. Aveti grija sa ungeti si marginile vasului, nu doar fundul acestuia. Luati amestecul de ceapa si cartofi, si dati-i forma de crusta de placinta. Incercati sa obtineti un strat uniform, ca sa se coaca peste tot la fel.

Raw potato quiche crust

Crusta de cartofi gata de bagat in cuptor

Coaceti crusta de cartofi la 200 grade C, timp de 15 minute.

Scoateti vasul din cuptor. Cu o pensula, ungeti-o pe toata suprafata cu ulei de masline, apoi puneti-o inapoi in cuptor si lasati-o timp de 10 minute. Daca nu aveti pensula, faceti bine sa va cumparati. Intre timp, puteti tampona crusta cu un servetel imbibat in ulei. Aveti grija sa nu lasati scame, ca sa nu ma bombaniti ca v-am dat o reteta de quiche cu cartofi si celuloza.

Oiled quiche crust

Crusta de quiche unsa cu ulei

Pasul doi: umplutura pentru quiche

In timp ce crusta este la cuptor, haideti sa ne apucam de umplutura. Aveti nevoie de o ceapa, 15-20 ciuperci mici, albe, o jumatate de ardei gras rosu, o legatura de patrunjel si una de marar.

Button mushrooms

Ciuperci champignon micute

Taiati ceapa si caliti-o in ulei incins timpe de aproximativ doua minute, amestecand des.

Chopped red onion in pan

Ceapa taiata, pusa la calit in ulei

Curatati bine ciupercile, taiati-le marunt si aruncati-le in tigaie, peste ceapa. Eu am mai pus si putin rozmarin proaspat, taiat marunt, pentru ca tocmai gatisem file de peste la cuptor si-mi parea rau sa se usuce degeaba crenguta de rozmarin ramasa.

Taiati marunt o jumatate de ardei gras rosu. Puteti sa-l puneti si pe tot, pentru ca are gust bun. totul e sa va incapa umplutura in crusta de quiche pregatita anterior. Maruntiti si patrunjelul si mararul, adaugati-le in tigaie, si continuati sa amestecati. Focul trebuie sa fie mic, iar daca va suna telefonul, fie nu raspundeti, fie luati tigaia de pe foc.

Vegetables in pan

Vegetale in tigaie, la calit

In aproximativ 10 minute ar trebui sa observati ca legumele s-au inmuiat si tigaia s-a umplut se zeama lasata de ciuperci. Luati tiagaia de pe foc, turnati continutul ei intr-o strecuratoare si scurgeti bine lichidul. Puteti sa turtiti amestecul cu a spatula sau cu a logura, ca sa scapati mai repede de zeama.

Draining stir fried vegetables

Scurgerea vegetalelor calite

Pasul trei: montarea amestecului in crusta de quiche

Turnati amestecul de legume si verdeturi peste crusta de cartofi, avand grija sa-l intindeti uniform.

Quiche recipe - work in progress

Reteta de quiche in lucru

Radeti branza. Eu am folosit telemea, dar puteti pune cascaval, Cheddar sau orice alta branza suficient de tare ca sa se poata da pe razatoare. Va trebuie aproximativ o cana de branza rasa.

Grated Feta cheese

Telemea rasa

Imprastiati branza rasa peste quiche.

Spread the grated cheese over the quiche

branza rasa, asezata peste umplutura din tava

Spargeti trei oua intr-un bol si bateti-le bine. In poza de mai jos sunt doar doua oua. M-am hotarat sa mai adaug unul dupa ce facusem poza, si n-am vrut sa ma mai spal odata pe maini, ca sa pozez din nou.

Beat three eggs and add milk

Bateti trei oua si adaugati putin lapte

Adaugati aproximativ un sfert de cana de lapte, un sfert de lingurita de sare, o lingurita de paprika de ardei (iute sau dulce, dupa preferinta) si putin piper macinat.

Beaten eggs - milk - spices

Oua batute cu lapte si condimente

Amestecati bine si turnati peste quiche.

Quiche - ready to bake

Quiche – gata de bagat in cuptor

Coaceti la temperatura joasa (cred ca 150 grade C – n-am cuptor destept, n-am termometru, dar am facut focul cat am putut de mic), timp de o ora.

Mushroom quiche with potato crust

Quiche de ciuperci in crusta de cartofi

Lasati-o sa se racoreasca vreo 10 minute, dupa care taiati-o si serviti-o calda.

Sugestie de prezentare: decorati feliile de quiche cu sfecla rosie la otet sau cu castraveti murati.

Reteta de quiche cu crusta de cartofi

Ingrediente necesare pentru aceasta reteta de quiche cu crusta de cartofi:

  • 3 cepe de marime medie
  • 20 ciuperci mici
  • 6 cartofi de marime medie
  • 2 linguri de faina alba de grau (sau faina integrala)
  • 1 cana de marar si patrunjel taiat marunt
  • 3-4 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 3 oua
  • 1/2 ardei gras rosu
  • 1 migurita praf de paprkia de ardei
  • 1 lingurita de sare
  • piper macinat, dupa gust
  • un sfert de cana de lapte (as zice maxim 80 ml, ca nu stiu ce fel de cani aveti prin casa)
  • un pumn de branza rasa (se vede in [poza cam cat mi-a trebuit)

Aceasta reteta este pentru 4-6 portii de quiche. Eu am mancat doua felii mari in timp ce scriam reteta.