Surpriza, maine e iarasi Craciunul. Parca a fost ieri ziua cand cautam prin brad globurile ramase din copilarie (da, mai am vreo doua-trei, desi am implinit juma’ de secol). Uite-asa a mai trecut un an, intr-o viteza de nici n-am bagat de seama cand a dat frunza, cand a-ngalbenit si cand a cazut. Pe munte am urcat o singura data. La mare am fost de mai multe ori.
Cum m-a luat Craciunul pe nepregatite
Targul de Craciun 2018 a venit cand eu inca visam la vara, prelucrand poze de prin Grecia. Acum, ca e iarna, vreau si eu poze cu beculete, beteala, zapada si oameni veseli, cu nasul rosu si cu o cana de vin fiert in mana. Tot ce am de facut e sa insfac aparatul foto si trepiedul si sa ma duc in Piata Constitutiei, unde se tine anul aceste targul de Craciun din Bucuresti. Mai am trei seri la dispozitie. Sper sa ajung cand s-o mai potoli traficul care mi-a anihilat orice pofta de iesit din casa la ceas de seara.
Ca sa nu mai spun ca maine e Craciunul si eu n-am gatit nimic din traditia culinara ale neamului nostru romanesc. Cu toate astea, mananc toba, caltabos, lebar si carnati, bune de zici ca le-a facut mama. Le am de la Targul de Craciun, ca pana la urma am ajuns, desi nu seara, ci ziua in amiaza mare.
Cand Mestesugarii de Gusturi vin la Targul de Craciun
Mai tineti voi minte cand v-am povestit despre burgerii savurosi si fripturile de vita de la Mestesugari de Gusturi?
Noutatea anului 2018 este ca ii gasiti pe Mestesugarii de Gusturi si la Targul de Craciun, la standul 84 (cum stati cu fata la scena, pe partea stanga). Au adus la targ toate bunatatile traditionale pe care le vrea omul gospodar pe masa lui de Craciun. Role imbietoare de sorici proaspat, jumari la ceaun, toba, lebar, caltabos, carnati proaspeti de porc, slanina cu sau fara boia, si cate si mai cate stau randuite frumos in vitrina din fata standului. De piatra sa fii, si tot ai pofti la ceva!
Daca vreti bunatati pe masa de Craciun si n-ati apucat sa pregatiti mare lucru, dati o fuga la targ, cautati standul 84. Mestesugari de Gusturi si faceti aprovizionarea cu ce va lipseste.
Pe noi ne-au invitat gazdele sa degustam din produsele lor traditionale, preparate dupa retete ardelenesti. Au mers fix la suflet (drumul catre suflet trece intotdeauna prin creier iar uneori si prin stomac, dar probabil stiti asta deja, fara sa va mai spun eu).
Desi degustarea a fost din partea casei, opiniile sunt in intregime ale mele si reflecta realitatea papilelor mele gustative.
Acum va las cu pozele, ma duc sa mai tai o felie de slanina. Craciun Fericit!