N-am facut paine in viata mea. Nici foi de placinta n-am facut, nici aluaturi de niciun fel. O singura data am facut blat de pizza cu faina integrala, dar a iesit ceva de nedescris. Comestibil, dar m-am bucurat ca n-am avut invitati la masa in ziua aceea. Cand am nevoie de aluat sau de foi, cumpar de la magazin. La fel, de cate ori mi-era pofta de o shaorma, cumparam lipii. De azi incolo n-o sa mai cumpar, pentru ca am facut acasa si au iesit foarte bune. Nici nu se fac greu, iti trebuie doar ceva timp, ca sa isi faca aluatul mendrele cu dospitul, relaxatul etc.

Cum mi-a venit ideea sa fac lipii in casa

Cum ma uitam eu intr-o zi pe niste site-uri de calatorii, din link in link ajung pe un site cu mancare, fix la reteta de lipii facute in cuptorul de acasa. Asa o pofta mi s-a facut, ca am lasat balta treaba cu calatoriile si m-am apucat sa citesc despre lipii. Elena, autoarea site-ului, urmase si ea o reteta de pita bread gasita tot pe internet, pe un blog despre paine absolut genial, blogul Codrutei. Acolo mai erau si o multime de comentarii de la diverse persoane care incercasera si ele lipiile cu pricina si fusesera incantate de rezultat. Reteta originala continea maia, dar cum eu nu am, am folosit drojdie proaspata. Nu stiu ce gust au lipiile cu maia, dar pot sa spun ca si cele cu drojdie sunt minunate.

Ingrediente pentru patru lipii medii (aproximativ 20 cm diametru):

  • 200 g faina alba
  • 150 ml apa
  • 4 g drojdie proaspata
  • 1/4 lingurita de sare (reteta originala cere 4 g de sare, dar nu am avut cum sa masor, asa ca am pus din ochi)
  • 1 lingura de ulei de masline (10 g in reteta Codrutei, dar din lipsa de cantar, am turnat o dusca direct din sticla)

Reteta originala mai continea si 10 g de zahar. Eu n-am mai pus. O sa pun la urmatoarea transa, ca sa stiu ce-am pierdut. Oricum, imi plac si cele fara zahar.

Cat despre cantarirea ingredientelor, am ajuns intre timp la concluzia ca am nevoie de ajutor. Stiati ca exista linguri cu cantar de bucaratie incorporat? Am gasit una care poate cantari pana la 300 g – vedeti aici. N-am luat-o unca, dar ma gandesc foarte serios sa o comand. Exista si linguri cu cantar care masoara pana la 1kg.

In caz ca nu va puteti decide, aici aveti toata categoria de cantare de bucatarie de la emag.

Bucatareala propriu-zisa

In linii mari am respectat ce-am citit la Elena si la Codruta:

    1. Am amestecat faina cu aproximativ 140 ml de apa. Am folosit un vas de sticla, pentru ca m-am gandit ca o sa se lipeasca mai putin. A fost bine. Am amestecat mai intai cu o furculita, dar foarte repede mi-am dat seama ca nu pot sa obtin un amestec omogen, asa ca am lasat furculita deoparte si am folosit mana. Amestecul rezultat a fost destul de „uscat”. Eu ma asteptasem sa obtin ceva mult mai apos, mai lipicios, ca un fel de noroi.
    2. Am acoperit vasul cu un prosop si am asteptat 15 minute, ca sa aiba loc procesul numit „autolyse” despre care am citit la Codruta: se pare ca acest proces produce asupra aluatului acelasi efect ca framantarea timp de 5-6 minute, daca imi aduc aminte bine.
    3. Am dizolvat drojdia in restul de apa.
    4. Am pus drojdia diluata, uleiul si sarea peste aluatul din vas si am framantat constiincios timp de 10 minute. M-am bucurat foarte tare sa vad ca mi-a iesit o bila de aluat elastica si nelipicioasa, exact asa cum trebuia.
    5. Am uns vasul cu un pic de ulei si am lasat aluatul la dospit in el, acoperit cu un prosop. N-am avut rabdare, asa ca am tot verificat la fiecare 10 minute sa vad daca a mai crescut. Nu parea sa se intample nimic. Nici dupa o ora nu mi se paruse mare diferenta intre volumul de aluat de la inceput si cel dospit. Pe urma m-am luat cu alte treburi si am uitat complet de aluat. Dupa o ora m-am dus iar sa ma uit. A fost o supriza foarte placuta: crescuse, se dublase!
    6. Am pus putina faina intr-o sita de ceai si am cernut-o pe blatul de lucru, unde am rasturnat apoi cocolosul de aluat.
    7. Am impartit aluatul in patru parti egale. L-am taiat cu un cutit mare, dar cred ca puteam sa-l fi rupt si cu mana.
    8. Am luat fiecare bucata de aluat, am pus-o pe blatul cu faina, am turtit-o putin, dupa care i-am adunat marginile in sus, catre centru, pana am obtinut o biluta. Am intors biluta in asa fel incat partea unde au fost stranse marginile sa vina in contact cu blatul. Am respectat instructiunile Codrutei: am rotit usurel biluta pe blatul fara faina, ca sa se sigileze bine marginile.
    9. Am acoperit cele patru bilute cu un prosop si am asteptat 20 de minute. Tot acum am pornit si cuptorul, cu tava inauntru.
    10. Am mai cernut niste faina pe blat, am pus putina si pe sucitor, apoi am transformat bilutele in lipii subtirele. Am pus prima lipie pe hartia de copt si am asezat-o pe tava. M-am uitat la ceas, m-am spalat pe maini, am luat aparatul foto si am asteptat sa se umfle lipia in cuptor. Cand s-au implinit trei minute, am deschis usa cuptorului, am facut repede doua poze si am scos lipia cu hartie cu tot.
Lipie umflata la copt

Lipie umflata in timpul coacerii

    1. Am pus lipia numarul doi pe hartia de copt, am bagat-o in cuptor, dar la sfarsitul celor trei minute am scos doar lipia pe o paleta, n-am mai luat si hartia. Pe ultimele doua lipii le-am luat usurel cu mana si le-am aruncat peste hartia din tava.
Lipie de casa

Lipiile incep sa se dezumfle imediat ce sunt scoase din cuptor

    1. Am umplut o lipie cu salata de legume cu maioneza si usturoi… mmm…
Lipie cu salata de legume cu maioneza si usturoi

Combinatia de lipie, salata verde, maioneza si usturoi e delicioasa

Observatii:

Doar doua dintre cele patru lipii s-au umflat la copt asa cum se vede in poza. Diferenta dintre cele care s-au umflat si celelalte a fost grosimea: la doua dintre ele m-a apucat graba si nu le-am intins destul de mult cu sucitorul. Cred ca au ramas cu vreo 2-3 milimetri mai groase. Acestea doua au iesit exact ca lipiile de gyros din Grecia. Cele subtiri, care s-au umflat la copt, mi-au amintit de lipiile din Turcia.

Una dintre lipii a stat patru minute in cuptor in loc de trei. A devenit crocanta si s-a crapat pe alocuri cand am incercat s-o rulez.

Timpul total de la idee la mancat a fost de aproximativ trei ore. Timpul petrecut pe site-urile Elenei si Codrutei a fost muuult mai lung, amandoua au retete nemaipomenite, e foarte greu sa te desprinzi. Le recomand din tot sufletul.